Cozana

Liniste…spatiu prea gol, prea vast. deasupra mea e nesfarsitul, greu si pustiu. norii au plans azi noapte de dorul tau, frunzele moarte le-au cules amarul si l-au ingropat adanc in nervurile reci. te-am cautat zadarnic printre cotloanele pe veci pierdute ale mintii. te-am cautat in cea dintai raza de soare, printre firele de iarba uscata de sub leagan, in privirile pierdute ale altora, in ceasca de cafea care zace pe masa de prea mult timp...te-am cautat prin intunericul crengilor, te-am cautat si pe strazile luminate puternic. mi-au spus apoi felinarele de strainul care le-a aprins cu scanteia sa launtrica si le-a orbit cu flacarile ochilor sai prea vii. m-am intors singura pe funia groasa care se destrama sub greutatea pasilor mei, sperand ca ma va duce undeva unde nu ploua cu suflete moarte, unde omul e cheia care deschide usile necunoscutului si unde noptile nu sunt lungi atunci cand esti singur, unde se aude cand tipi in vis si unde testoasele zboara cu aripi albastre ca cerul in iulie. am urcat pe covorul tau zburator ca sa nu cad in prapastia realitatii ce ma astepta ca un lup flamand dedesubt. inca visez la carari pietruite si la cantece murmurate in pat noaptea inainte sa te fure somnul. ce-o fi in cufarul secret al gandurilor tale, ferecat cu lacate groase de ani multi? aripile tale m-au dus departe, lumina m-a orbit si am cazut ca o cireasa prea coapta dintr-un copac prea inalt. am asteptat prabusirea, dar mi-au crescut si mie aripi albe si am zburat, cu teama si cu nesat, am gasit o lume unde e zapada si vara, unde valurile sunt mari si plaja se pierde in crestele muntilor. am gasit strainul....din mine.