Iepuraşul de sesiune

Aşa mi-a venit mie în cap dupa ce m-am trezit şi am deschis iar cursul. Studentul e un animal de sesiune. Tre să fie mai multe specii din astea, da' eu crecă' sunt iepuraş de sesiune. Ce face un iepuraş de sesiune? Păi se agită. Se gandeşte cât are de învăţat şi neuronii fac tumbe şi acrobaţii şi urlă la fiecare câteva minute...ore..depinde. Şi deschide cărti, caiete, învaţă, intră în priză şi goneşte către linia de sosire cu mare viteză. Nu ştiu cât de bine vă sună termenul de "cramming", dar am descoperit că în Filipine termenul ăsta înseamnă că se învaţă cu o oră-două, cel mult trei înainte. So technically I'm not a crammer, că nu fac nani în timpul semestrului. Nu învăţ sistematic pe parcurs, dar mai stau uneori cu urechile ciulite, chiar şi atunci când desenez sau citesc o carte complet off topic pe sub masă. Şi e fain aşa. În sesiune totul seamănă cu un puzzle, ale cărui piese cad frumos la loc şi cam aia e:)
Acuma mi-am amintit de povestea cu ţestoasa şi iepuraşul, probabil de aici m-am şi luat cu treaba asta. Trebuie să fie şi ţestoase de sesiune. Cu toate că e incorect spus "de sesiune", pentru că ţestoasele astea încete cu carapacea lor grea învaţă lent, organizat, compartimentat şi zilnic dacă se poate. Nu zice nimeni că e rău, aşa ar fi ideal, dar mai sunt şi ţestoasele poetese, la care întâlnim un fenomen fascinant de memorare şi recitare. Lor le place atât de mult ceea ce citesc, încât vor să ştie fiecare cuvânt. Ele ştiu că arta e uneori de neînţeles, mai ales poezia, aşa că dimensiunile ezoterice ale cursului nu trebuie descifrate. De vreme ce recită atât de frumos, cine mai are nevoie de explicaţii?:)
Şi tre să mai fie şi câte'un greiere din ăsta, care chiar face cramming şi uneori îi mai şi iese...sau dacă nu, găseşte o furnică generoasă (una la un milion) şi iese cumva din movila de culoare maro pe care şi-a construit-o.
Cam asta-i, nu?

nu stia de unde i-ar fi putut veni o asemenea idee cuiva. adica de ce? adica cum?
si spuneti sa pictam toate zidurile? zidurile tuturor cladirilor?
daaa, se chinuia sa raspunda sufocat de autoritatea burtii imense cu cravata din fata lui. statul nu ne vrea multumiti, ne vrea doar cu gura inchisa si legati la ochi.
pai si cine ar baga atatia bani in curul muncitor al populatiei?
pai nimeni n'ar face'o. a vazut careva vreodata vreun sir de blocuri de aceeasi culoare? a vazut vreo pereche de ochi blocuri fara petele gri ale rusinii comuniste? si asta pentru ca nu le'a taiat nimeni pofta de mancare. nu s'au culcat niciodata flamanzi cu 2 ore inainte de caderea noptii doar ca sa'si pacaleasca stomacul ca cina e de fapt mic dejun. au crapat bani. dimineata la pranz si seara.
o sa fim armata aia de robin huzi, o sa le subtiem falcile indopate cu teancuri de-un verde murdar si-o sa le improscam in ochi culorile noastre. o sa le aruncam in fata lumea noastra

liniste seara oras albastru caramiziu ferestre luminate
domnul t s'a trezit dimineata frecandu'se la ochi somnoros si enervat de zdranganitul isteric al ceasului. lumina de afara nu era indeajuns de puternica incat sa'l trezeasca...schimbarea orei...ce bine totusi ca'si luase jaluzele de bambus...dadeau o lumina atat de calma incaperii...tabloul facut de un nene din parc, inchipuind orasul noaptea, il privea cuminte de pe perete, amintindu-i mereu ce mult ii placea cum se vad toate luminile, oamenii, tramvaiele, turlele catedralei, acoperisurile caselor, copacii, stalpii de iluminat vazuti de sus conturand strazile...patiseria din colt, cu placintele de mure si laptele luat dimineata de la automat, claxoanele masinilor si biciclistii si soarele printre frunze dimineata...era plictisit si oglinda nu-i intorcea o fata prietenoasa...parul nu-i statea tocmai bine, sprancenele parca erau mai strambe, buzele mai uscate... casca, nestiind ce altceva sa faca. ii placeau asternuturile lui verzi de bumbac si mirosul care te facea sa'ti scufunzi fata in perne si sa dormi dus, fara a te gandi la frigiderul stricat, la factura de telefon, la curatenia de primavara sau la muraturile din borcan.
isi fuma tigara masurand masinile-furnici, mai mici cu 10 etaje. nu stia daca nasul scos afara din casa avea sa'i ofere ceva nou, nici macar alt aer, dar isi puse cravata rosie cu model seventies, pachetul de mentosane in buzunar [aceleasi pe care le manca de la 5 ani], isi lua rucsacul de adolescent intarziat si iesi nepasator. in lift, aceiasi oameni plictisitori. aceeasi combinatie de parfumuri scarboase cu naftalina. vaca obeza de la 8 cu taiorul ei lila, instalatoru' de la 5 cu nevasta'sa telefonista, ceilalti maimutoi in costum, cu buzele bine tuguiate, pregatite sa pupe un fund de sef cu ceafa de porc si un cont si mai gras in banca...ce bine e afara, dimineata devreme totul e diferit, pacat ca in metrou nu pasc ponei si nu rasar curcubee sa le manance unicornii si sa se cace fluturi

nu vorbesc in cuvinte decat cu mine. e bine?

cine stie?

ma privesc usor distrata, cealalta eu sta intr-o parte a camerei, rezemata lenes de un perete cu sticla de santal in mana, tinuta asa usor aplecata, intiparindu-mi in minte, in timp ce analizez din priviri, fiecare contur, umbra si culoare. apele alea albastre adanci si un camp toamna, strigatul care mereu se dizolva pana sa ajunga la tine...bucuria pe care o simt cand ma uit la soare si vad cum se joaca lumina in parul meu..si'l face usor roscat-auriu...imi lipseste optimismul...borcanul cu bilele tuturor zilelor nu va ramane mereu plin...si imaginea lui ma face asa...cacat, si ce daca?

erau odata doi harciogi. fiecare traia in vizuina lui si nu se cunosteau, mancau in fiecare zi aceleasi buruieni, faceau acelasi traseu mecanic vizuina-mancare-vizuina-mancare-vizuina-ati prins ideea...se uitau noaptea la cer prin gaura vizuinii si se intrebau daca o sa le aduca cineva vreodata un gandac mort la micul dejun, ca sa nu se mai deranjeze sa'l prinda, apoi mai molfaiau putin si adormeau.
intr-o zi, harciogarita s'a trezit speriata, chitaind in limba ei, nestiind pe unde sa apuce. simtea ca'i fuge pamantul de sub picioare sau ca'i cade cerul in cap, la propriu. oamenii aia prosti, care si'asa se inmulteau pe rupte, s'au gandit ca un mega mall in mijlocul campului s'ar potrivi de minune viziunii lor urbane futuriste si'au inceput sa sape o minunata si foarte adanca fundatie. in acea dimineata, principiul "intra cine vrea, iese cine poate" s'a aplicat de minune pentru rozatoare si vizuinele lor. da harciogaritza a mers si'a mers si'a tot mers pana a ajuns la marginea unei paduri frumoase. era umbra acolo si tare liniste. ii placea, dar foamea si oboseala faceau ca padurea cu toti copacii ei care se invarteau, sa nu stea locului nici o clipa. de aceea, creatura mica si blanoasa se zapaci de tot si renunta la a mai merge
tu bi continiud leitar...or not
deocamdata...capul meu e un camp cu maci...naucitoare ganduri plutesc rosii pe o mare verde si mirosul maretului se tot ascunde prin iarba. acolo sunt cand inchid ochii, o floare vernil cu o urma de ruj pe gat...si cum sa aiba nesfarsitul ferestre?

drumul egal al fiecarei zile

intre aparentele sfere perfecte din vietile unora si formele reale, disconcordantele sunt mari, prapastia se casca, imensa si amenintatoare. nu e cum vrem mereu, nu e perfect, dar poate fi aproape. perfectul nu cade din cer, desi toti visam la ziua geniala in care s'ar intampla din senin o minune, acel ceva care sa ti inunde venele, sa ti taie picioarele, sa te lase cu gura cascata, sa fi whooow si sa-ti zici ca e cea mai marfa chestie care ti s'o intamplat ever sau macar lately....etc etc....ei bine...nu e mereu asa, dar poate sa fie, uneori trebuie sa muncesti pt ceea ce vrei. viata ta e o bucata de lut. o parte din ea, destul de mica, este "not within your reach", nu o poti controla....cealalta parte, mai mare, e toata numai ce faci tu din ea. ce pot face din ea? cat poti sa rupi din bucata ta si sa imparti? daca vrei sa faci o forma unica, trebuie sa poti sa imparti lutul tau, ca sa ti intregesti forma primind...
as putea bate campii mult pe idei de genu...treaba e ca...nu le vad rostul. dar iar gandesc de parca creierul meu e la'ndemana oricui si gandurile mele s'ar zbengui in afara cu usurinta, pana ar patrunde, asa, mici si sirete, in minti straine.
teo a venit azi si mi-a zis vreo doua. de bine, cu calm. semanam. ne regasim. o eu mai sociabila si mai vesela. ada e versiunea b&w, un pic mai antisociala decat mine si mai evil.
eu nu ma gandesc la toate astea...cant miruna si'as vrea sa fiu intr-o padure din aia de toamna....calda, la apus, cu frunze si castane pe jos...si calmul tau c'o urma de nonsalanta...sa ti simt prezenta cald, asa cum simti o respiratie de animal puternic si bland langa tine...
ce poveste frumoasa....mi-e somn si gandurile mele curg..... si'o melodie

Ma cheama Scanteia. Traiesc intr-o cutie de chibrituri.
In orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana....
nu traiesc chibrituri, ca le uda ploaia. de fapt traiesc, dar sunt niste chibrituri triste, care si-au ratat scopul existentei
am iesit la geam sa privesc norii cum plang cu lacrimi reci. sunt tristi, le e dor de iarba, le e dor de frunze. frunzele ingroapa plansetul lor intre nervuri si sufera in tacere. am iesit la geam sa te vad. aproape...aproape te-am ajuns.
dar m-a plouat. m-a plouat!! si acum n-am sa mai stralucesc...haai usuca-ma, nu ma lasa aici plangand, cum plang norii dupa verdele crud

Mircea Cărtărescu, Fata cu şosete de diamant

zveltă ca o pipetă
trece pe bicicletă
fata cu şosete de diamant.
ea are părul de diamant
şi faţa de diamant
şi fustă verde de brocart.
în pulpa de sticlă a acestei fetiţe
se vede săpat un mecanism cu rotiţe
şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc
pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

sub bluza de fildeş
sub sânul ce-ntinde-şi
boticuri rotunde de diamant
ea are cosiţe
legate cu liţe
şi coastele ei sunt cu totul de diamant.
dar aici, în colivia toracică, ea are un colibri.
la etajul patru al colibriului locuiesc eu.
acum stau la fereastră şi mă uit la pomii de muşama.

ce bine e în pieptul ei!
cerul e albastru ca peruzeaua!
norii sunt de plastilină colorată
cum tu, cititorule, poate că n-ai văzut niciodată
(pe tine poate nu te-a iubit nici o fată...)
aicea soarele e de zgârci, luna de porţelan
şi până şi tractoriştii îl ştiu pe de rost pe Paul Celan
şi până şi păpădia şi muşeţelul
sunt trase de chinezi, cu penelul.

ce fermecată lume! trec prin seară
taxiuri de cleştar şi scorţişoară
şi printre limuzine se strecoară
fata cu şosete de diamant.
în şoldu-i de sticlă
are o pâclă
de rotiţe dinţate şi un piston de argint.
rotiţele se rotesc, pistonul pompează
şi adolescenta înaintează
târându-şi părul de diamant pe Calea Moşilor.

Monday October 6, 2008 - 10:21am

soare

am visat ca ma trezeam zambind, ca era vara si sa ma gadila soarele prin perdea....am visat un avion, un dragon de ciocolata, un balon, un gramofon urias din care ploua cu capsuni muzicale....
am visat fetite cu cirese la urechi, tinandu-se de mana si cantand....
m-am visat pe mine, pe tine, pe noi toti, pe ceilalti...

Monday October 6, 2008 - 12:36am

Nu l-a mai vazut...au trecut deja cateva zile...n-a sunat-o, nici nu i-a mai zis vreun cuvant.
"M-a uitat? ma uraste sau a murit? am murit eu?" semnele de intrebare ii rodeau mintea....asa si-a petrecut Medeea ultimele zile...cu lacrimi si sughituri....era primul pe care credea ca-l iubeste si drept urmare simtea ca lumea ei s-ar scufunda, s-ar ineca in lacrimi daca el ar disparea...nu putea percepe atunci ca oamenii vin si pleaca...ca tristetea ei nu impresioneaza lumea prea grabita, care traieste poate mai frumos sau poate mai urat si care nu vrea sa si manjeasca fericirea sau supararile cu lacrimile ei...

E seara si orasul incarcat de beculete colorate freamata de lume... gramezile de insi curg pur si simplu pe strazi...e ca la mare vara, exceptand cele 2-3 straturi de haine in plus si faptul ca asfaltul rece nu tine locul nisipului marunt si fin in care ti se scufunda picioarele atunci cand mergi pe plaja ametit cu o bere in mana sau sari ca nebunul la un concert...


Tinand in mana un buchet superb de trandafiri micuti si rozalii, Mihnea merge spre parcul de la facultate. In cateva minute, acolo se va afla si Medeea, care acum e inca in fata oglinzii si se piaptana, caci are timp destul. parcul e chiar langa blocul ei. afara a inceput sa ninga acum o ora si fulgii uriasi deja se astern destul de bine intr-un strat alb si subtire ca zaharul pudra (ce briosa mare e lumea) si, surprinzator, pana si frigul pare sa fi disparut....sau poate e de la fluturii din stomac...
Medeea inchide usa in graba si o ia la fuga spre parc. E atat de frig! Deja simte cum ii ingheata obrajii, nasul si fruntea. Insa Mihnea o ia in brate si o saruta, iar asta nu poate fi inlocuit cu nimic.

povestile de azi...

Luna Amara - Gri Dorian
Asculta mai multe audio Muzica »



PE ASTA O ADOR. I MEAN IT!

Publika-Unde Esti
Asculta mai multe audio Muzica »

Povesti de adormit copiii, Episodul 4 - "Indragosteala"

seara. noiembrie, ora 5 si aproape intuneric.

dintr-o scara veche si darapanata de bloc ridicat (evident) pe vremea comunismului, iese Medeea. Inca mica (abia a implinit 13 ani), cu parul de un roscat-aramiu obsedant, semanand in mod ciudat cu sarma de cupru, ce-i incadreaza fata alb-rozalie cu trasaturile fine de copil si niste ochi albastri, migdalati, gigantici si de-a dreptul nepamanteni, Medeea pasea sub umbreluta rosie cu buline albe, ca o ciuperca uriasa in ploaie.
in mod vadit viitoare mandra reprezentanta a sexului feminin, mergea repede, cu pasi mari, lipsiti de orice fel de timiditate sau cochetarie adolescentina. pur curaj, curaj nebunesc al copiilor ce n-au trebuit sa dea cu nasul de usi inchise in graba sau de oameni care-ti vorbesc cu o expresie proprie cuiva caruia ii zace un animal in putrefactie sub aparatul olfactiv.

dupa colt, langa non-stopul cu firma de neon, pe care scrie cu litere mari si rosii "la nea' Mitica", o asteapta Mihnea, noul ei prieten. e un pusti dragut, cu un cap mai inalt si cu doi ani mai mare; poarta bascheti in orice anotimp si nu-si scoate castile din urechi decat atunci cand face baie sau sta cu Medeea (uneori ii da si ei o casca si asculta impreuna).
in creierul lui agitat, notele se unduiesc senzual in acorduri de Rolling Stones (ii amintesc de vara, mare si zambete ametite de bere). e devreme inca, dar palmele lui sunt transpirate deja si fluturii se agita in stomac in cercuri concentrice si nebunesti...

Povesti de adormit copiii, Episodul 3 - "Sunt un ins încet."

o seara obisnuita...banala chiar, as putea spune. doi copii.... (sa le spunem asa. imi dau voie sa ii numesc cum vreau, de vreme ce eu scriu povestea asta. ar putea la fel de bine sa fie doi morcovi sau doua tricouri asortate sau poate doua biciclete, ba chiar si un catel cu o pisica sau doi soricei.) ochi frumosi. asta ar putea sa se cheme "privire in pamant" ....sauu poate...hmm...nu stiu....."necuraj"....oricum, ati prins voi ideea (nu-mi place cum suna "timiditate". nu-mi place deloc. ma face sa ma gandesc la ceea ce eu si rucsi numim "mironosite" sau "momai").
frig. vant. romantic. "something special". stangadreaptainainteinapoifiguricunoscutefumintunerictavanpodeaaltefiguricunoscute
dreaptastangainainteEAELmomentulwhow
undeva intre priviri s-a nascut o scanteie. mica, mica, miiica de tot. se legana usor in vant si le intorcea privirea unul spre altul din cand in cand sau ii gadila in colturile gurii si ii facea sa-si zambeasca naiv unul altuia.

cu niste ochi mari (n-as putea sa descriu cat de frumosi erau) si cu inima cat un purice, au aprins scanteia mica, mica, miiica de tot. au transformat-o in suflet, i-au dat aripi si l-au lasat sa zboare.
pana unde? nimeni nu stie. mersul lor alb si nou cauta o cale numai buna pentru doua perechi de pasi usori de copii...

Povesti de adormit copiii, Episodul 2 - Gandacelul

e atata lumina de unde vine te-ntrebi caci doar ea e cu tine iar luna s-a pitit dupa un nor e atata caldura de unde vine te-ntrebi caci esti doar in tricou iar vantul bate nebun ia-o de mana citeste-i in stele minte-o ca e cea mai frumoasa cheam-o mai aproape langa pieptul tau sa simta si ea galopul inimii tale saruta-i gandacul de pe deget scoate-i din par firul de iarba ea iti va zambi si-si va aminti in iarba ce mireasma e-n aer de unde vine te-ntrebi cand usori iti acoperi chipul tau cu parul ei de catifea si cand ea se ridica auzi un cantec si te infiori caci este cantecul ei ia-o de mana citeste-i in stele minte-o ca e cea mai frumoasa cheam-o mai aproape langa pieptul tau sa simta si ea galopul inimii tale saruta-i gandacul de pe deget scoate-i din par firul de iarba ea iti va zambi si-si va aminti in iarba ia-o de mana citeste-i in stele minte-o ca e cea mai frumoasa cheam-o mai aproape langa pieptul tau sa simta si ea galopul inimii tale saruta-i dulceata de pe buze scoate-i din par firul de iarba ea iti va zambi si-si va aminti in iarba....

Povesti de adormit copiii, Episodul 1 - Pana Mea

A fost odata ca niciodata o pana. era o pana mica si gri, desprinsa din aripa unui porumbel din Piata Unirii, care zburase prea repede si vantul ii furase comoara mica inainte sa-si dea seama.

Vazandu-se singura, Pana isi zise ca poate nu-i chiar asa de rau sa zboare incotro o va duce vantu', asa ca isi puse linistita ochelarii de soare si se lasa pe spate. Vantul veni la prima statie si o duse in concediu prin toata tara, pentru ca se plictisise sa tot faca ture de una singura deasupra Iasului. Pana ajunse la mare, unde se bronza putin si bau o bere, insa litoralul era plin de cocalari, deci ii trimise un sms vantului sa vina s-o ia si sa mearga la munte. Dar inainte vantul se gandi sa ii arate macar capitala, deci facura escala pe Palatul Parlamentului. Sus, Pana gasi o panza de paianjen si se gandi sa sara cu parasuta. Abia aterizase in fata unui geam deschis, cand auzi:"Domnu Base', iar a venit niste ziaristi sa-si verse mucii in fata Palatului. Zice ca vrea conferinta de presa." Pana se uita uimita si nu-i venea sa creada. "La dracu', chiar am ajuns la presedinte. As putea sa-i cer un porumbel nou. Acusi vine iarna si n-am un' sa stau." Insa apoi se gandi ca ar putea sa sechestreze o vrabiuta si sari in gol pana la parter.