pas.....pas.....pas.....
zgomot brutal de oras.
sunt mica. sunt mica si mi-e frig. sunt mica doar in mintea mea, dar frigul e real. pasii mei se aud clar pe asfaltul ud din parc. leaganele si toboganul de piatra, balansoarele, barele si invartitorile, atat de ude si nemiscate, seamana in mod ciudat cu o gradina zoologica cu fiare de beton, incremenite parca acolo dintr-o alta era.
nu-mi place sa fiu singura. mereu mi-a fost frica de asta, insa cateodata eu si cu mine putem fi prieteni buni. ne tinem de mana, ne luam in brate, ne vorbim in soapta si ne zambim. e linistitoare compania aceasta, desi dezolanta. merg sedata catre nicaieri. gandesc in gol. vorbesc cu nimeni despre nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu