za thing

-ti-am zis eu! facu el razand la mine cu gura pana la urechi.
stiam ca si de data asta are dreptate...stiam, stiam, am stiut de la inceput cum va fi...ca voi incepe cu cate un pas mic, mic, mic, ca de furnicuta(mereu cand zic furnicuta mi vine in minte "la fourmie") s'apoi pasul mic de furnicuta se transforma in unul mai mare, apoi in altul si mai mare, ajung sa merg in salturi din ce in ce mai mari...pana? pana caaad. s'atunci vine el. si face: "ti-am zis eu!". eu inghit in sec, mai beau o gura de cherry (al naibii de bun, niciodata nu conteaza cand si de ce) si-i dau dreptate. dar ce pot sa-mi fac? ce-as fi putut sa-mi fac? ce poate sa faca cineva?
e ca si cum ai vrea cu disperare sa ajungi undeva si te-ai decide sa-ti pui piedica singur. ei cum sa-ti pui tu piedica singur? asa-i, nu stii sigur unde mergi...nu stii cum, cand si pe cine ai sa gasesti. dar cum sa nu mergi?? cum sa afli daca a fost bine ori ba daca nu inaintezi? daca-ti refuzi sansele doar ca'ti tot apar voci din margine spunand ca nu-i bine ca faci ce faci...cum ai sa afli? cum sa nu traiesti ceva doar din frica de-a esua? ei uite, asta n-am sa stiu niciodata...de-aia merg eu pana-n panzele albe pt ce-mi doresc, de-aia-mi iau si shuturi in fund, de-aia ma lovesc de ziduri...si totusi...nu cred c-am sa pot schimba asta vreodata. si asta e pentru ca mereu imi ramane macar o singura chestie. se cheama speranta.