Aluneca zilele de vara ca pe un tobogan, bate vantul a racoare placuta, bronzul se dizolva la fiecare dus, iar marea...marea e tot acolo si se leagana intruna calm. Pretutindeni sunt oameni aflati la o distanta fizica mai mare sau mai mica unii de altii. Dar asa cum s-ar putea crede, nu distanta fizica sapa prapastii, ci cea emotionala. Goluri intregi de vorbe nespuse, care stau acolo, chiar la intersectia creierului cu inima, si, cumva, sufocate de ganduri, isi reiau locul cuminti in sertare. So here I am (pentru ca uneori e pur si simplu mai usor sa incepi in engleza...iti taie din frici si fastaceli), cu gandul la oamenii pe care ii simt aproape-departe, la o distanta ambigua, la care tin, dar carora nu le arat destul cat sa se faca verde chestia aia de deasupra capului, ca in Sims, si sa scrie "You have now become friends with X!". I mean real friends. The kind of friends that you call at night asking for a kind word or for a hug, the people that you call when you're happy or when you just wanna share stuff with.
Pentru ca mi-e dor de sentimentul ala si pentru ca zilele astea nu avem timp, nu avem chef, avem lucruri mai bune si mai interesante de facut, ne e lene, nu ne pasa destul, vrem sa ne sune ei, vrem sa vorbim mai incolo, iar mai incolo nu vine niciodata
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu