Când merge cu mine pe stradă
Cântă mereu ceva,
Acasă adoarme în hol,
Nici vorbă de pijama.
Mama ei o ceartă şi-i spune
Că nu se mai poate aşa,
Da' mie ea îmi răspunde:
"Asta nu-i treaba ta!"
Se uită tot timpu-n vitrine
Să vadă cum îi stă,
Se plimbă prin magazine,
N-o lăsa singură!
Pleacă toată ziua de-acasă,
Doar seara târziu dai de ea,
Dar dac-o-ntrebi când se-ntoarce, îţi spune:
"Asta nu-i treaba ta!"
Îi place mult
Să-i povestesc
Ce-am mai citit între timp,
Stă şi-ascultă ce-i spun,
Îi place...
Dacă-i soare afară,
Vrea în parc imediat,
Vrea la film şi la teatru,
Vrea cu barca pe lac,
Vrea îngheţată şi vată de zahăr
Şi tort cu blat de bezea,
Vrea tot anul vacanţă,
De-aia îmi place ea! Wednesday February 13, 2008 - 04:16am
joi, 7 mai 2009
miercuri, 6 mai 2009
"Era o doamna draguta, avea o imaginatie romantica si o gurita dulce, cu un zambet ironic. Imaginatia ei romantica semana cu acele cutiute din misteriosul Orient, astfel bagate una in alta, incat oricate ai deschide, descoperi mereu inca una; iar gurita ei cu suras ironic tinea un sarut pe care Wendy nu-l putea culege, desi se afla acolo, in coltul drept, si nu aveai cum sa nu-l vezi."
Wednesday January 30, 2008 - 09:01am
Oda frumoasei nude, Pablo Neruda
Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în miresma pământului
sau în muzica mării.
Frumoasa mea nudă,
la fel
sunt picioarele tale-arcuite
de-o pală străveche
de vânt sau de zvonuri,
precum
sunt urechile tale
scoici mititele
ale splendidei mări americane.
La fel sânii tăi
împliniţi, doldora
de lumina vieţii,
sunt ca şi
pleoapele tale fremătătoare,
ca de grâu, ce acoperă sau dezvelesc
tărâmurile-adânci ale ochilor tăi.
Linia ce desparte
spatele tău
în pale tărâmuri,
se pierde şi reapare
în două jumătăţi,
ca de măr,
şi şerpuieşte despărţindu-ţi
frumuseţea
în două coloane
de aur aprins, de albastru gingaş,
pierzându-se la picioarele tale,
ca-n două boabe de strugure,
de unde iarăşi se-aprinde şi se înalţă
dublul copac al simetriei tale,
foc înflorit, policandru deschis,
rod plin, ridicat
deasupra legământului mării
şi al pământului.
Din ce substanţă,
cuarţ, agată sau grâu,
a fost trupul tău plăsmuit şi s-a-nălţat
ca pâinea dospind
în dogoare,
şi-a-nvederat
coline de-argint
văi de catifea,
până ce-a rămas întipărită
forma ta de femeie puternică, gingaşă?
Nu-I numai lumina ce cade
Asupra pamantului,
Cea care-si asterne pe trupul tau
Zapada-i blanda,
Ci din tine iradiaza lumina,
Ca si cum toata ai arde
De-o nestinsa vapaie.
Inauntru, sub pielea ta, palpita, luna.
Saturday January 26, 2008 - 11:48am
Ana Blandiana, Cuplu
-
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.de Ana Blandiana
si ramane doar golul, prea mare ca sa-l mai umple toate bratele din lume....o singura pereche de aripi imi vindeca ranile...mari si puternice....doar ele ma pot rupe de-acest taram greoi... sa-mi bata vantul usor prin suflet ca briza marii....pe stanci ascutite ma voi catara fara teama si norii ii voi tine in palma....lumea intreaga-mi va parea usoara ca o pana....o voi cuprinde in pumnii mei ca pe-o pasare in colivie. va fi a mea toata...fericirea lumii n-o va mai cunoaste nimeni vreodata, caci am furat-o singura, doar eu..........si am ascuns-o in tine...flacari mai vii si mai aprige n-au ars nicicand....s-au topit cele mai inghetate creste...s-au topit fricile si lipsurile...nu s-a pus in calea mea o piatra macar...te-am gasit, codru verde cu brate de foc...si intre ramurile tale ma ascund de taishurile celor multi...nici soarele nu se incumeta sa-si infinga razele aproape de tine, caci stie ca lumina si adapost imi esti tu....
Sunday January 20, 2008 - 08:44am
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
