noaptea, despre mine si pietre

e noapte, mi-e somn si nu mi-e somn si vreau sa-mi fie si vreau sa nu-mi fie. si vreau in brate cand mi-e frica. imi lipseste apropierea unui el care a uitat sa fie prieten, care a disparut ca magarii'n ceata si m-am trezit iar maimuta ciudata, turbata la gratii... de ce sunt toate complicate? de ce exista fricile? vreau iar pe malul marii sa mi pun temerile intr-o piatra si s-o arunc cu forta in valuri, sa se risipeasca odata cu spuma marii... mi-am dat seama cat de legata sunt de pietre, sau pur si simplu de anumite chestii pe care le gasesc. de pilda, mereu cand merg intr-un loc placut si sunt pietre pe acolo, imi iau una si o tin in mana tot timpul. e ca o chestie anti stres, doar ca mult mai buna[pt mine at least]. piatra rece devine calda in palma mea. ii simt rotunjimea domoala, ii simt fiecare imperfectiune cu varful degetelor, ma inchipui minuscula locuind acolo..."fetita din piatra"....le pastrez apoi. am zeci de pietre acasa, intr-un cos de nuiele....pietrele de la marginea apelor sunt preferatele mele. cele de la mare, pentru ca o poarta inauntrul lor si-i murmura nelinistile in fiecare clipa. cele din rauri, pentru ca susura repede si "traiesc" cu o vioiciune a lor. cele de pe malul lacurilor, pentru linistea lor atemporala...