vreau. sa fie liniste, sa merg la mare, sa o simt aproape, sa simt valurile reci numai putin, cu varful degetelor, sa fug pe plaja, la marginea apei, incaltata cu bocanci, sa fug apoi cu ochii inchisi catre nicaieri. sa fie acolo, pt mine, asa cum e mereu. e singurul loc ce mi ofera liniste si libertate deplina. atunci cand o vad pentru prima data, am senzatia ca am tanjit una dupa alta luni intregi...nimic nu se compara cu iubirea pe care i-o port marii, cu sentimentul ca ii apartin, ca-mi vorbeste in sunetul valurilor care se izbesc de tarm. iubesc sunetul ala. in orasul aglomerat si de cacat, sunetul ala nebun imi lipseste cel mai mult. si tanguitul pescarusilor. in oras imi lipseste linistea. linistea muntelui e binefacatoare, e deplina. linistea marii e ecoul insusi al libertatii. e imensitatea in care te regasesti si care te va primi mereu, aceeasi.
dar n-am bishtari de mare anu' asta. munte anyone? serios!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu