eu nu sunt asa. nu trebuie sa fiu. si nici n'am sa fiu. pentru ca aia mica din mine nu se lasa si o sa lupte mereu si o sa faca s'apara soarele chiar si cand nu e si o sa ma ia de mana si o sa ma traga dupa ea si o sa'mi deseneze zambetul cel mai frumos inapoi. asa stiu eu

PRIZE sau lipsa de inspiratie

task-ul de azi s'a conturat intr-un frumos subiect sugerat de shtrumfa din stanga mea, pentru ca eu nu aveam o idee anume si ma gandisem sincer sa scriu despre elasticele de la chiloti daca nu'mi venea nici o alta idee. dar am primit ideea! hahaaa
sa vedem...ce am eu de spus despre prize...
pai in primul rand mi-as dori sa vad multe degete in priza, degete ale fiintelor care ma enerveaza si care au o mutra indispusa orice li s'ar intampla...fiinte care lasa impresia ca le pluteste vesnic un cacat sub nas si din aceasta misterioasa cauza se stramba afectate la fiecare gest strain.
acu mi'am amintit bancul...
cum s'a curentat melcul curios?
s'a uitat in priza
prizele sunt bune atunci cand nu sfaraie si nu scot mini-artificii si nu pocnesc si nu paraie si mai ales nu se desprind din perete atunci cand vrei sa scoti stecherul. de ce spun asta? pentru ca traiesc in romania, pentru ca abia mi'am schimbat priza din camera mea si pentru ca restul prizelor din casa vagabondeaza cu nerusinare si sunt puse pe sotii si curentat. ideea? schimbati-va prizele si fiti fericiti! as mai scrie, dar n'am cand. iar pentru voi, fiinte [de sex feminin in mare] enervante, balabuste, matracuci, momai si zarzavagioaice, baga-v-ati ochii in priza!

there's someone in my head...

alunec pe gandurile mele ca pe un tobogan in forma unei spirale nesfarsite, care nu duce nicaieri. duce in creierul meu, in visele mele, ma plimb prin tine ca prin mine, corpul tau e o cladire colosala de sticla si eu sunt inchisa in el, ca o capsuna intr-un borcan. iti explorez in goana toate cotloanele, rascolesc vrafurile de hartii puse bine sau aruncate. le curat, te curat, ma curat si ramanem transparenti ca si borcanul, privindu-ne unul prin altul cu nostalgia fiintei care ar vrea sa traiasca in afara timpului, a lumii intregi. nu stiu. in ce fel apar scurtcircuitele in instalatia mea de la mansarda. cum se impletesc cablurile si ce formeaza ele. nu stiu cateodata unde sunt sau ar trebui sa fiu, mica, mica, mai ceva ca o furnica, ma ascund de mine si de restul si treaba e ca nu e nicio treaba, furnicile sunt gigantice de fapt. si cateodata jumatate din mine se preface in rau si curge nestavilita si disperata prin santuri, iar cealalta jumatate se ascunde speriata intr-o firida si sta acolo pana cand soarele ar trece prin fereastra oarba si i'ar transforma raul in jumatate si fiinta franta ar gasi calea din nou...cateodata le simt cum nu mai incap...mintea mea n'are loc pentru voi!!!si vreau pe malul ariesului! maine! acum! in 5 min! 10, ca sa mi pun bocancii

tarile calde

nu e nimic mai frumos decat o zi cu soare:)
in dimineata asta m'am gandit eu asa ca as vrea sa fiu migratoare, ca pasarile. si tomna si iarna, cand e frig, sa merg asa pe unde mi pofteste inimioara, in tari unde e soare si zambetul meu e acolo, prezent, in fiecare dimineata. asa as fi si eu binedispusa tot timpul anului:)
oricum...azi e soare:-?? si e ok:)

nu vorbesc in cuvinte decat cu mine. e bine?

cine stie?

ma privesc usor distrata, cealalta eu sta intr-o parte a camerei, rezemata lenes de un perete cu sticla de santal in mana, tinuta asa usor aplecata, intiparindu-mi in minte, in timp ce analizez din priviri, fiecare contur, umbra si culoare. apele alea albastre adanci si un camp toamna, strigatul care mereu se dizolva pana sa ajunga la tine...bucuria pe care o simt cand ma uit la soare si vad cum se joaca lumina in parul meu..si'l face usor roscat-auriu...imi lipseste optimismul...borcanul cu bilele tuturor zilelor nu va ramane mereu plin...si imaginea lui ma face asa...cacat, si ce daca?

erau odata doi harciogi. fiecare traia in vizuina lui si nu se cunosteau, mancau in fiecare zi aceleasi buruieni, faceau acelasi traseu mecanic vizuina-mancare-vizuina-mancare-vizuina-ati prins ideea...se uitau noaptea la cer prin gaura vizuinii si se intrebau daca o sa le aduca cineva vreodata un gandac mort la micul dejun, ca sa nu se mai deranjeze sa'l prinda, apoi mai molfaiau putin si adormeau.
intr-o zi, harciogarita s'a trezit speriata, chitaind in limba ei, nestiind pe unde sa apuce. simtea ca'i fuge pamantul de sub picioare sau ca'i cade cerul in cap, la propriu. oamenii aia prosti, care si'asa se inmulteau pe rupte, s'au gandit ca un mega mall in mijlocul campului s'ar potrivi de minune viziunii lor urbane futuriste si'au inceput sa sape o minunata si foarte adanca fundatie. in acea dimineata, principiul "intra cine vrea, iese cine poate" s'a aplicat de minune pentru rozatoare si vizuinele lor. da harciogaritza a mers si'a mers si'a tot mers pana a ajuns la marginea unei paduri frumoase. era umbra acolo si tare liniste. ii placea, dar foamea si oboseala faceau ca padurea cu toti copacii ei care se invarteau, sa nu stea locului nici o clipa. de aceea, creatura mica si blanoasa se zapaci de tot si renunta la a mai merge
tu bi continiud leitar...or not
deocamdata...capul meu e un camp cu maci...naucitoare ganduri plutesc rosii pe o mare verde si mirosul maretului se tot ascunde prin iarba. acolo sunt cand inchid ochii, o floare vernil cu o urma de ruj pe gat...si cum sa aiba nesfarsitul ferestre?

drumul egal al fiecarei zile

intre aparentele sfere perfecte din vietile unora si formele reale, disconcordantele sunt mari, prapastia se casca, imensa si amenintatoare. nu e cum vrem mereu, nu e perfect, dar poate fi aproape. perfectul nu cade din cer, desi toti visam la ziua geniala in care s'ar intampla din senin o minune, acel ceva care sa ti inunde venele, sa ti taie picioarele, sa te lase cu gura cascata, sa fi whooow si sa-ti zici ca e cea mai marfa chestie care ti s'o intamplat ever sau macar lately....etc etc....ei bine...nu e mereu asa, dar poate sa fie, uneori trebuie sa muncesti pt ceea ce vrei. viata ta e o bucata de lut. o parte din ea, destul de mica, este "not within your reach", nu o poti controla....cealalta parte, mai mare, e toata numai ce faci tu din ea. ce pot face din ea? cat poti sa rupi din bucata ta si sa imparti? daca vrei sa faci o forma unica, trebuie sa poti sa imparti lutul tau, ca sa ti intregesti forma primind...
as putea bate campii mult pe idei de genu...treaba e ca...nu le vad rostul. dar iar gandesc de parca creierul meu e la'ndemana oricui si gandurile mele s'ar zbengui in afara cu usurinta, pana ar patrunde, asa, mici si sirete, in minti straine.
teo a venit azi si mi-a zis vreo doua. de bine, cu calm. semanam. ne regasim. o eu mai sociabila si mai vesela. ada e versiunea b&w, un pic mai antisociala decat mine si mai evil.
eu nu ma gandesc la toate astea...cant miruna si'as vrea sa fiu intr-o padure din aia de toamna....calda, la apus, cu frunze si castane pe jos...si calmul tau c'o urma de nonsalanta...sa ti simt prezenta cald, asa cum simti o respiratie de animal puternic si bland langa tine...
ce poveste frumoasa....mi-e somn si gandurile mele curg..... si'o melodie

cine nu a auzit de alegorie...

n'am sa scriu blogul lacrimogen si de cacat, cum fac atatia altii. pentru ca eu nu pot. pentru ca toate sunt inauntrul creierului meu si de acolo urla si le aud doar eu. stau acolo si nu pleaca. ploua. si mi-e ca odata asfaltul o sa fie perfect, neted si fara nici un gap-canal. si toata apa o sa ramana si'o sa ma inec. si vreau si eu un matei mic cu ochi caprui ca ai mei. macar pentru asta ar trebui sa existe canale si apa de ploaie sa ajunga in subsolurile intunecoase si sa fie strazile curate si uscate

ee? ...pai da! pai nu? ba da!

stii zgomotul ala pe care'l faceam aproape toti cand eram mici atunci cand imitam tropaitul unui cal? pleoscaitul ala cu limba. e singurul zgomot din creierul meu acum. nu stiu de ce. in seara asta creierul meu e un circ gol. cortul ala mare, arena, scaunele goale, toate sunt goale, e pustiu. doar zgomotul cailor mergand la trap. nu stiu de unde vine, sa fie caii doar niste fantome ale cailor?
nu stiu. vreau sa scap din astea, mi-au consumat toate gandurile frumoase si rainbow-like. vreau s'ma imbraci tu. e mereu cald asa. si-mi injectezi si doza de optimism cateodata. bonus. sper si de data asta. in seara asta am sa'mi iau, ca de obicei, cei 2 amici pufosi [mi-e dor de asha de simt ca'nnebunesc si mi-e teama mereu ca ceva o sa se'ntample si ea nu e aici. si vreau s'o iau in brate si sa stie ce mult o iubesc si sa simt ce mult ma iubeste.] si'am sa ii strang tare'n brate[nu destul cat s'acopere si inauntru, da e ok si'asa] si sper s'adorm repede, sa visez frumos si sa ma trezesc fericita. bineinteles, asta nu mi s'a mai intamplat de mult dormind singura, da' eu totusi sper. ca macar atata, na. si'am sa ma culc in rochita mea rosie de bumbac, cu o despicatura mica si ovala pe spate, langa nasture, si cu buzele la fel de rosii ca rochita. buzele pe care le'am ros si despielitzat toata ziua, ca asa fac mereu pana'mi da sangele. imi place gustul sangelui in gura. da numai putin. si as vrea o poveste inainte de culcare. e cel mai frumos lucru pe care mi-l pot dori. seara inainte de somn o poveste, in brate, la caldut si dimineata un cuvant somnoros si dragut...
hai sa visez frumos! noapte buna mie siii mieee!!!

erau frumoase....

Le-am gasit pe net...prin diverse locuri...si mi s-au parut frumoase...si speciale...

today

nu prea au legatura cele 2...dar asta e starea mea

Leonard Cohen - In My Secret Life
Asculta mai multe audio Muzica